Scobitori de porţelan

Dacă ai deschide-o, probabil ai găsi ceva de genul ăsta:

Aşadar e lesne de înţeles că zilele nu-s tocmai vesele. Şi nici nu prea au premise de a fi, decât peste vreo 50 de mii de ani încolo când poate nu va mai exista nimic din omenirea asta şi din toate lucrurile de căcat pe care-a trebuit să le descopere.
Şi acum happy face :)
Da, dacă aţi auzit zilele astea vorbindu-se de itemii publicaţi de ministerul educaţiei (lowercase intended and deserved!) şi habar n-aveaţi ce-i aia şi cu ce se mănâncă, ei bine iată-i. 300 de itemi, 100 pentru fiecare din cele 3 subiecte care vor acătui o variantă de bac. Iar ăştia-s numai la matematică, marea mea… febleţe. Bine, ca să nu mai zic că şi la informatică au bubuit variantele de tot, că de unde anul trecut mai aveau o logică a lor acum sunt vărzuite completamente şi irevocabil, dar în fine, asta să fie durerea noastră, măcar pe materia aia sunt stăpân într-o manieră mulţumitoare. Când vine însă vorba de…
Dar nu, că nici nu vreau să mă mai gândesc la asta în următoarele 25 de minute.

Pentru a schimba puţin, numai puţin, sfera, am dat zilele trecute peste unul din cele mai delicioase articole pe care le-am citit în ultima vreme. Asta apropo de băgatul religiei ca materie obligatorie în liceu, subiectul dezbătut şi răsdezbătut în ultimele zile/săptămâni/luni. Pe bune, citiţi, mie mi-a luminat o întreagă după-amiază şi puţin din seară. Respecte profunde pentru organizaţia GRID, indiferent ce-ar organiza ei pe-acolo, they won a fan :)
Într-un fel zic mersi că itemii ăia de mai sus totuşi sunt de mate, că dacă mai zăboveam vreo doi ani cu datul bacului te pomeneşti că ar fi fost de religie. Îmi şi imaginez. Şi dacă tot îmi imaginez, am să zic că mi-a venit o idee. Îi mai dau câteva zile pentru a o coace, iar dacă nu iese cine ştie ce am să-i dau drumul la liber.
Oricum, nu intru prea adânc în subiectul ăsta fiindcă e prea vast pentru ora asta. Şi pentru cantitatea de chestii pe care le mai am de făcut până să mă culc. Dar aşa ca să se ştie, Bisericii Ortodoxe îi transmit un mare “AFARĂ!”. Însoţit de un eventual “IA MÂNA!”.

Eh, şi ca să încheiem în altă notă, mi s-a făcut dor de Anger as a Gift, nu l-am mai ascultat demult. Şi intenţionez să repar treaba asta cât de repede, împreună cu o nouă porţie de itemi de info.
Noapte bună vă urez din mica mea zonă crepusculară.

Şi cică ăsta-i postul no. 100. Deşi, la drept vorbind, ar fi 101.
Say hello to Graphy :)

Încotro presa, whăăăăăăiii?!
Aşa, înapoi la subectul care este. Deci cică pe anul ăsta aşa dau drumul meseriaşii de la U2 la albumul nou, ultimul album de album de după How to Dismantle an Atomic Bomb din 2004. Beton, ştiam eu deja de chestia asta, mai ales cu Cri (hello Cri :-h ) având grijă să mă ţină mereu la curent, dar un articol întreg despre asta e oricând binevenit. Aşadar voilà articol de azi din Jurnalul Naţional.
Da, la prima vedere pare totul oke, de fapt acum chiar e totul oke, însă ia uite mai pe la amiaz’ aşa cum nu era.

Fantastic băi, cum naiba, din toaaate pozele care-s de găsit “pe net” cu oamenii ăştia, tocmai pe aia or găsit-o? Care nici măcar nu-i a lor? Fiindcă nu, e de fapt coperta unui EP din 1991 al unei formaţii care se cheamă Negativland. Şi care, ulterior, şi-au cam luat-o pe coajă pe la procese şi alte alea de la adevăraţii U2, care desigur n-au găsit amuzant ca trupeţii ăştia să-şi facă de cap pe melodia lor I Still Haven’t Found What I’m Looking For. Deci uite, pam-pam, cum mai aflu eu chestii despre formaţia asta. Cred că de fapt ar trebui să le mulţumesc ăstora de la JN, nu?
În sfârşit, cum le-am transmis şi lor, 5 minute de research n-au omorât pe nimeni so far.

Mă rooog, în altă dezordine de idei, cică mi-a venit statementul of results de la CAE. Şiii, după toate aparenţele, cică am luat…
Dar vom vorbi despre aceasta în episodul următor.

Şi nu, nu e vorba despre mine, ci despre prietenul nostru drag. Vă era dor de el? Ia mai poftim, ajunge pentru toată lumea: