Scobitori de porţelan

Băi ce cititori îmi sunteţi.
Adică io stau şi bazaconizez despre antene GSM şi concerte Kumm şi alte alea, când esenţialul, oameni buni, esenţialul îmi piere din vedere. Iar voi nu-mi atrageţi atenţia! Sau mă puneţi la încercare?

Pentru că mi-am dat seama de o fază. Acum o săptămână şi ceva, s-a făcut un an de zile de la primul post de pe ist blog. Iar nimeni nu a suflat o vorbă! Tre’să m-apuc să ţin o agendă.
Iată cum începea istoria, oameni buni, acum un an şi puţin mai mult. Pe-atunci aveam eu o mare dilemă existenţială, la drept vorbind încă o mai am, dar nu mai ziceţi la nimeni. Şi iată cum a trecut un an, fantastic, iată cum am prins puţin, puţin de tot rădăcini în spaţiul ăsta virtualo-mioritic, iată cum am reuşit să cunosc unii oameni mişto de tot. Am început, ca mai tot creştinul, pe blogspot, între timp m-am alăturat şi unei comunităţi, alţi oameni faini, şi uite cum a ajuns fiţuica asta virtuală să prindă o viaţă a ei. Prin voi, ăştia o sută de mii de oameni care treceţi pe-aici zilnic. Vă mersi.

De spus n-ar mai fi mare brânză. Pământul se învârte în continuare, “Tânăr şi neliniştit” se mai filmează iar apă pe Dâmboviţa mai e destulă. Să ne-avem cu bine.

Ah, şi înainte de asta. M-a trăsnit o chestie d-asta aniversară, cheesy, chiar înainte să dau Publish. Întrebare. Fază. Idee. You name it. And it goes like this:
Ce înseamnă pentru voi scobitorile de porţelan?

Be creative.

…mi-am amintit că acum vreo 1000 de ani Împăratul Vasile mi-a făcut cinste cu o leapşă, aia pe care cred că vreo 5/4 din toţi ăştia care scriu pe bloguri au primit-o în ultima vreme. Nu ştiu cum naiba fac de mereu răspund cu întârziere, sunt groaznic la chestiile astea, parol!
Instrucţiuni de folosire: Se ia prima carte care pică-n mână şi se deschide la pagina 123 şi se scriu nişte fraze de-acolo. Adică primele 5 de după primele 5, dar astea deja-s detalii de procedură.
Ce te faci însă dacă respectiva carte n-are 123 de pagini? ;))

Eh, din fericire nu e cazul. Rejoice aşadar.

“Am de gând să-l invit pe Cottard împreună cu ducesa de Vendôme”, spunea el râzând doamnei Bontemps, cu aerul lacom al unui om pofticios care intenţionează şi vrea să încerce să înlocuiască într-un sos cuişoarele cu piper de Cayenne. Ori, acest proiect care avea să pară cu adevărat hazliu, în vechiul înţeles al cuvântului, soţilor Cottard, avea darul să o scoată din sărite pe doamna Bontemps. Swann o prezentase curând ducesei de Vendôme, ceea ce ea găsise atât de plăcut pe cât de firesc. Posibilitatea de a se lăuda cu această cunoştinţă soţilor Cottard povestindu-le întâmplarea nu fusese latura cea mai puţin savuroasă a plăcerii ei. După cum noii decoraţi ar vrea să vadă închizându-se numaidecât robinetul decoraţiilor, doamna Bontemps ar fi dorit ca după ea nimeni pe lume să nu mai fie prezentat principesei.

La umbra fetelor în floare (În căutarea timpului pierdut III), vol. 1 - Marcel Proust

Dau mai departe cui n-a trecut prin asta încă, deşi puţin probabil că mai există cineva :D

Băi, să hiu al naibii dacă pricep o fază.
Bine, că tot…
Eh, dilemă acuma, aş zice “ţăranul” dar i-aş insulta pe ţărani. Adică ţăranii-s oameni de treabă şi harnici, mă rog, nu ăia pe care-i vedem la ştirile de la 5 dar în fine, majoritatea, înţelegeţi voi. Dar atunci ce să zic? Ciobani iar nu e bine. Ţărani de oraş? Cam asta ar fi ideea, mă rog, mă gândesc la toate pardon specimenele anagramate (!) şi cocalariceşti care au descoperit Internetul, adică YouTube şi saiturile dă manele şî filme moca mâncaţaş. Pentru că e plin de d-ăştia, oriîncotro te-ai întoarce. Şi altceva nici că ştiu. Aaa, şi hi5, cum l-am omis tocmai p-ăsta.
Mitici, măăă! Mitici le zic. Parcă Alexandra le zicea aşa.
Bun. Deci ziceam de miticii ăştia care s-au scobit şi ei între dinţi şi au descoperit pă net. Ziceam că nu pricep nici să mă pici cu ceară logica din spatele următoarei chestii. Fiţi pe fază.

Cică îmi dă cineva un link de YouTube băi, uită-te, super tare. Titlu - “leshini de ras”. Booon, hai că o fi ceva, am încredere în omul ăsta că are un umor sec tare mişto. Eh, o poveste cu un om şi-un măgar, se termină cam trist pentru om. Şi-mi mai învârt eu ochii pe-acolo, când dau de minune:

Ce-i chestia asta băi?! Deci pe bune, aveam eu dreptate când ziceam că suntem o ţară de diareici. Ultima invenţie românească - filmuleţele cu efect purgativ. La dracu şi cu ceaiurile, şi cu Smecta - YouTube iz da shit! Literally.
Asta în primul rând, pentru mine, denotă lipsă de imaginaţie. Dacă aş duce analiza mai în profunzime, aş descoperi că românii sunt fie un neam tare închis, fie nu ştiu mai deloc engleza aia cu care se laudă. Iar acum să-mi sară lumea-n cap că ce măăă, să vorbim engleză între noi, ce-i asta? Păi da bre, da, aşa-i frumos, mai ales dacă eşti în comunităţi de genul, că aşa te faci înţeles de către majoritatea oamenilor, aşa ai acces la lumea largă, aşa primeşti reacţii din toate colţurile lumii, ăsta-i farmecul Internetului, fi-r-aţi voi să fiţi, nu Counter în reţea ci feedback din partea ailaltă a planetei! De la oameni mai diferiţi decât şi-ar putea mintea unui acefal cu acces “la net” să-şi imagineze vreodată. It’s the big picture, băăă!
Dar nu, noi stăm şi leşinăm şi ne căcăm pe noi şi ne pişăm pe noi iar apoi ne mirăm că de ce suntem cu mormanul de rahat pe preş.

Pfff.
Da băi, dacă vrei să cunoşti un popor, începe prin a-i cunoaşte limba. Şi expresiile cele mai folosite.

După cum probabil v-aţi dat seama, este vorba despre concursul de creaţie literară lansat de cenaclul cultural clandestin Drojdia. Pe o pagină A4 de Word cu Arial de 10 aveţi voie să faceţi ce vreţi voi, poezie, proză, dramaturgie sau altceva. Estetic să fie. Detalii mai multe pe site-ul Drojdiei, ideea de bază e că implică juriu şi premii, deci e de participat. Deadline 20 ianuarie, aşa că grăbiţi-vă că mai aveţi vreo săptămână.
Şi dacă habar n-aveţi ce-i aia Drojdia şi ce vrea de la voi, e o ocazie perfectă să aflaţi.
Hai, daţi sfară-n ţară :D