Scobitori de porţelan

România e o ţară atipică. Atunci când nu se fură ca în codru, se fură codrul cu totul.
Concluziile nu le trag eu. O să le tragă toată lumea când o să-nceapă dezgheţurile şi alunecările de teren. Adică mintenaş. O să se tragă aceleaşi concluzii ca acum un an, ca acum doi, şi în cele din urmă iar n-are să se facă nimic. Ăsta-i cercul vicios în care ne zbatem.
Ce poate, totuşi, lumea să facă, este să-i ajute puţin pe cei care au puterea de a pune unele lucruri în mişcare. 2% din impozitul pe care-l plătiţi la stat, nimic mai mult. Bani pe care voi îi pierdeţi oricum, dar care pot însemna enorm dacă ajung unde trebuie. Greenpeace România e numai un exemplu. Think about it. Nu presupune decât completarea unor hârtii pe care oricum le completaţi. Detalii despre cum şi mai ales despre de ce ar trebui să faceţi asta găsiţi aici.
2%.

______________________________________________________

În altă ordine de idei, am reluat şirul fragmentelor de pe nisipuri, so feel free to check out the place. Hopefully n-or să mai fie aşa pauze mari între updates. Deşi locul are momente când se încarcă mizerabil de greu, ştiu.

Să dormiţi bine.

Şi da, am o vagă senzaţie că nu se scrie aşa, dar oricum dacă Tăriceanu nu ştie mai bine, I shouldn’t really be the one to give a damn.
Azi am ieşit în premieră într-un oraş pe care nu l-am recunoscut. Mă rog, nu în totalitate. Parcă ar fi apărut, peste noapte, un nou stat în centrul Bucureştiului. Un fel de Vatican, dacă vreţi, dar de altă natură. Mitocan să-i zicem, pentru a păstra tradiţia “-canurilor”. Un fel de “-stane” şi ele. Mă simţeam, cum spuneam, ca la graniţa unui alt stat, nu neapărat sub asediu dar cu pregnanta senzaţie că ceva e în neregulă. Frontiera era clar delimitată şi era păzită de jandarmi şi poliţişti şi unii care nu ştiu ce erau dar arătau a ţestoase ninja în armurile pe care le purtau. Şi maşini de intervenţie, şi autocare transportând jandarmi tocmai din Maramureş şi Bihor. What-the-fuck?! Asta ca să nu mai zic că pe o porţiune de vreo câţiva metri, aproape de Piaţa Romană, ceva îmi bruia mp3-playerul. Terorist sunt, frate!

În chip ciudat nu i-am văzut nicăieri pe minerii care au venit şi de data asta chiar au plantat panseluţe peste tot prin centru. Au învăţat pesemne şi ei să keep a low profile. Sau or fi învăţat că pentru a planta flori dai cu hârleţul în pământ, nu în capetele studenţilor. Oricum ar fi, Piaţa Universităţii arăta suspect de colorată. M-aş hazarda să zic chiar că-mi place, verdeaţă, flori peste tot, peisaj aprape idilic, mă întreb cât o dura. Şi nu-mi fac probleme că or să le vandalizeze ţiga… ăştia, r(r)omii sau Miticii sau cine ştie ce deştepţi care-şi parchează maşinile peste rondul cu flori. Cel mai probabil or să le ia înapoi chiar ăştia care le-au pus, ADP sau care-or fi, la vreo zi sau două după Summit. Să nu ziceţi că nu v-am zis.
Nu pot totuşi să nu aplaud faptul că în sfârşit, după doi ani şi ceva, s-a terminat şantierul de lângă biserica Colţea. Rezultatul - un scuar, destul de simpatic în felul lui, cu nişte iarbă verde şi nişte dale de granit or something pe jos şi nişte stâlpi de iluminat şi nişte bănci, câteva coşuri de gunoi şi vreo 4, 5 pomi mai ciudăţei. Bon. Să-mi explice acum mie cineva ce mama naibii le-a luat doi ani de zile pentru chestiuţa aia. Simpatică cum o fi, nu-mi explic. Aaa, şi mai sunt şi nişte arcade de tablă cu un soi de şnururi ce atârnă, am senzaţia că alea or să servească mai încolo un scop mai înalt căci din ele pleca o ţeavă care momentan nu duce nicăieri. Deci, în concluzie, tot nu e gata încă!

Mă rog, apropo de verdeaţă. Ştiţi că zilele astea se tot bătea Videanu cu pumnul în piept că avem o grămadă de spaţii verzi, că nu vedem noi dar suprafaţa verde din Bucureşti e în continuă creştere, că am ajuns la vreo 16 metri pătraţi pe cap de locuitor. Asta în condiţiile în care limita de jos din UE e cam pe la vreo 22 de metri pătraţi iar o statistică recentă a unei asociaţii independente arăta că Bucureştiul deţine, de fapt, vreo 7 metri pătraţi pe cap de locuitor, şi asta cu indulgenţă. Ei bine, iată cam ce înţelege Videanu prin spaţiu verde:

Şi nu glumesc, povestea zice că la numărătoarea aia a lui a băgat şi aliniamentele stradale, literalmente orice petic de iarbă pe care se pişă câinii, ba mai mult, chiar şi verdeaţa de care au parte acum răposaţii noştri ce odihnesc prin alde Belu sau Ghencea, cimitirul that is. Pe cât facem pariu că a trecut şi gazonul de pe stadioane? Păi aşa, cu atâta spaţiu verde, boierie frate, putem să mai desfiinţăm şi câteva parcuri pentru parcări şi complexuri comerciale că avem de unde!
În altă ordine de idei, promisesem că povestesc de Bush. Ei bine, unii poate ştiu că până nu demult, maxim o săptămână şi ceva înainte de povestea cu Summitul, Magheru era plin de micuţi Bush. Adică în locul covoraşelor ălea de gazon pe care le vedeţi mai sus, copacii ăia anemici de la marginea drumului erau înconjuraţi de tufe mici, majoritatea uscate. Ei bine, într-o noapte (mai am obiceiul ăsta, să mă preumblu noaptea cu prietenii pe la concerte Byron) am surprins live acţiunea de destufişare a bulevardului. Practic, o mică armată de lucrători la ADP, cred, dezrădăcinau şi aruncau la grămadă într-o basculantă micuţele tufe nevinovate. Needless to say, tot trotuarul era plin de pământ. Iată cum stăteau ăia micii aliniaţi în aşteptarea basculantei.

I’ll miss them.
Dar probabil că nu se încadrau prea bine la profilul de “spaţiu verde” dorit de primar. Sau poate că trecea Bush pe-acolo şi să nu se simtă jignit. Da-i răsuflată gluma asta deja.

În fine, concluzia e că oraşul ăsta nu mai e al meu. Pe de-o parte la propriu, instituindu-se nişte graniţe pe care nu mai ai cum să le treci nici cu paşaportul,  pe de altă parte fiindcă unele bucăţi din el chiar încep să arate a ceva omenesc, iar desigur că asta e de natură să-mi declanşeze toate sistemele de alarmă. Uite bre cum am ajuns, zău aşa.
Dar e valabilă chestia, oricât de ciudat ar suna: când ceva dă semne că merge normal, fii vigilent.

Deci, până la urmă, nu numai noi suntem o ţară de căcăcioşi.
Cică ştire azi. Citez.

Pregătirile pentru summitul NATO de la Bucureşti au intrat în linie dreaptă. Autorităţile române au însă probleme cu… toaletele, anunţă BBC online. Potrivit acestuia, oficialii NATO s-ar fi plâns că în Palatul Parlamentului, unde vor avea loc reuniunile, nu există suficiente grupuri sanitare pentru numărul mare de delegaţi. De aceea, ar fi solicitat guvernului să cumpere o mie de toalete ecologice, câte una pentru fiecare 5 delegaţi.

‘ai nu mă-nnebuniţi! =))
Să-nţeleg că o să ne apucăm de toiletspotting şi în Casa Poporului? Eh, adevărul e că la cât de originală e clădirea aia, nimeni n-o să se supere la văzul câtorva toalete. Eventual ar putea fi montate în spatele draperiilor de la geamurile ce dau în curtea interioară - nu deranjează cine ştie ce vedere la mare, plus că draperiile alea sunt numai bune. La naiba, când ai ieşi din wc te-ai simţi ca pe scena Naţionalului.
Sau de ce să le camufleze, ar putea să le pună la vedere. Să se integreze în peisaj aidoma extinctoarelor. Mergi aşa prin palat şi dai într-o sală uriaşă cu candelabru de 500 de kile de aur + 500 de kile de cristal şi mobilier din lemn din cine ştie ce ţară africană şi uşi din lemn masiv sculptate cu modele complicate şi pardoseală cu mozaic şi un covor persan de 10 metri pătraţi. Iar în colţul uşii vezi aşa, mare şi roşu, un extinctor hai-hui. Ce-ar mai fi şi o toaletă de plastic albastru lângă el?
Sau, de ce nu, ar putea să facă toaleta din marmură. Sau lemn de abanos. Sau la dracu’, din aur. Idei să fie, că bani de la poporul ăsta fraier sunt pentru toate prostiile.
Dar tocmai când să mă bucur şi eu de noile achiziţii pe care ar fi urmat să le facă Parlamentul, citesc în continuare.

Autorităţile române s-au opus deoarece preţul achiziţiei toaletelor ar fi de câteva milioane de euro şi, în plus, ar strica estetica Palatului Parlamentului, precizează BBC. Pe de altă parte, arhitectul Palatului Parlamentului, Anca Petrescu, a declarat pentru ziarul Adevărul, că în clădire sunt suficiente grupuri sanitare.

Hai să vedem. Câteva milioane de euro? Hmmm, păi eu zic aşa - în loc să dea Guvernul bani să se facă catedrala aia mare de mântuială naţională, n-ar fi mai bine totuşi să investească în confortul feţelor ăstea luminate ce urmează să vină la summit? Pe bune acum. Ba să le mai dea şi câte-o Activia pe zi de la fondul de protocol, ce naiba, să ştim o treabă. Adică nu cred că cineva e suficient de nebun cât să vrea să aibă de-a face cu un Putin constipat.

Fabulos.
Cică citesc ieri un articol.

Nivelul radiaţiilor emise de antenele de pe Casa Poporului depăşeşte cu mult indicele normal, consideră angajaţii Parlamentului, efectele imediate fiind durerile de cap, greaţa, ameţeala sau pierderile de memorie, informează Realitatea TV. În consecinţă, parlamentarii români primesc, lunar, un spor de 10% din salariu.

Ce vorbeeeşti măăă?!
N-am priceput, antenele alea ce căcat au de tocmai ele afectează sănătatea scumpilor noştri “aleşi”? Dar atunci antenele de pe blocul de 14 etaje de lângă ăla unde stau nu mă afectează pe mine? Şi eu de ce nu primesc spor? Mie nici alocaţie nu mai voiau să-mi dea, ‘tu-le muma-n cur de zăltaţi! Da’ spor de praf nu-şi votează, că draperiile din mastodontul ăla de clădire n-au mai fost spălate de vreo 15 ani, de când le-au pus. Că au vreo 500 de kile fiecare, nu le mai mişcă de la locul lor nici cu buldozerul. Da’ spor de lumină chioară nu-şi votează, că din raţiuni de protecţia mediului în candelabrele alea de o tonă aur masiv fiecare sunt montate becuri economice. Da’ spor de disconfort olfactiv nu-şi votează, că ultima dată când am fost pe-acolo ziceai că se plimbase o vidanjă înaintea noastră. La dracu’, să-şi facă şi spor de stres, dacă n-au deja, că uite câte probleme îi împiedică pe ei să-şi exercite căcatul ăla de funcţie!
Muriţi băăă, cu antenele voastre cu tot! Aşa oameni sunteţi? Voi tre’ să fiţi rezistenţi, ‘re-aţi ai dreacu’, să staţi fermi pe poziţii, să fiţi un exemplu pentru vânturatul ăsta de popor care v-a votat, nu să vă tremure chiloţii la cea mai mică radiaţie. Păi nu vă convine cu antene, dar la telefoanele alea gigele pe care vi le-aţi tras din banii de la buget n-aţi renunţa never ever, nu? Vă doare capu’ şi vă pierdeţi memoria de la antenele alea, dar nu le-aţi da dracu’ jos să nu vă mai facă probleme, vă votaţi spor! Măcar când o fi să crăpaţi odată şi odată de cancer la creier o să aveţi contul barosan.

Băi, ce lume.
Să nu se creadă o clipă că eu chiar cred bazaconia asta cu radiaţiile mă-sii. Asta, as far as I’m concerned, e un fel de hai să bem Cola Light ca să ducem o viaţă sănătoasă, fără exces de zahăr. Păi la câte căcaturi băgăm în noi şi la câte excese facem, zahărul ăla din Cola o să fie fix 0,001% din cauza morţii noastre, când o fi să fie. Dar ne place să ne căcăm pe noi şi să ne facem false probleme, ba cu zahărul, ba cu încălzirea globală, acuma cu radiaţiile, şi intrăm în cercul ăsta vicios al unei ipohondrii auto-induse şi uite cum ne ratăm definitiv şi irevocabil toată bruma asta de vreme pe care ne e dat s-o trăim. Şi merită mă, merită?
Eu nu cred.
Dar evident că, atunci când e să-şi voteze parlamentarii câte-un nou spor, cele mai nesemnificative căcaturi devin probleme de siguranţă naţională. Uite unde erau eroii noştri! Prin câte trebuie să treacă ei, pentru a trudi zi şi noapte în interesul nostru!
Dar nu vă pune nimeni, maică! Nu vă place la radiaţii, hai plecaţi frumuşel de-acolo şi lăsaţi pe alţii în locul vostru. Alţii care, poate, or să fie mai interesaţi de adevăratele probleme ale amărăciunii ăsteia de ţară. Pe nea’ Gheorghe care tre’ să plătească întreţinerea, lumina, gazul şi să-şi mai ia şi mâncare şi medicamente din pensia de două milioane jumate vă zic eu că-l doare-n cur de ce antene are deasupra capului. Dar asta e, fiecare strat social cu problemele lui urgente.

Ce e bine, totuşi, e că am aflat în sfârşit care-i sursa tuturor problemelor. Rădăcina tuturor relelor. De-asta nu merg băi lucrurile, de la radiaţiile astea din aer. De-aia adorm parlamentarii în exerciţiul funcţiunii, de-aia uită promisiunile făcute în campanii. Hai să facem un pustiu de bine ţării ăsteia şi să ne-apucăm să le demolăm. Şi dacă lucrurile-or să meargă apoi la fel de prost, măcar n-or să mai vorbească puştii de bani gata la telefon în ore.