Artă
Presupun că mai toată lumea a auzit despre tipul care-a ţinut un câine legat într-o galerie de artă să moară de foame şi sete, sub privirile curioşilor. Asta a ajuns, în cele din urmă, să fie considerată “artă”. Că povestea s-a întâmplat acum mai bine de-un an iar noi de-abia acum ne alarmăm pentru treaba asta e altă chestie. Problema pe care mi-o pun eu, acum, este alta.
Cât de departe se poate merge în numele artei?
Ok, asta a sunat cam clişeu, dar e o întrebare perfect legitimă. La fel cum de la un punct arta devine pornografie, la fel de la alt punct, în altă direcţie, devine nimic mai mult decât expresia unei minţi bolnave care are nevoie de ajutor. Sau de o moarte mai mult sau mai puţin violentă, după cum foarte mişto pune problema Lămâia. Ei bine, cum ar fi dacă un alt tip de calibrul primului ar face acelaşi experiment artistic cu un om? Ba mai mult, subiectul să-şi şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză, ceea ce ar pune sub semnul întrebării sănătatea mintală a amândurora. În cazuri d-astea nu e mai bine să forţezi puţin nişte limite şi să intervii? Nu mai pun acum problema de percepţii diferite asupra artei, de imposibilitatea definirii normalităţii, de alte prostii de genul, for fuck’s sake, oricum ai lua-o asta e o chestie bolnavă şi complet nelalocul ei. Şi sper din tot sufletul că nu-i nimeni pe-aici care să nu fie de acord.
Cât de departe se poate merge, aşadar? Ce părere-aţi avea despre cineva care ar considera reprezentările de mai sus artă? La urma urmei, totul e atât de subiectiv.
Temă de reflecţie.
April 2nd, 2008 at 8:16 pm
Asta omisesem sa spun. Daca sunt atatia care mor de foame, de ce sa nu ii expunem si sa le luam orice sansa de a supravietui, asa, ca sa atragem atentia…Adica, na, sa se vada…bine, gen…:|