Scobitori de porţelan

Adică sinteza de ştiri, căci la naiba, inspiraţia pare-se că-i cam pe 0 momentan.
Adică mi-e lene să scot poze din telefon, că aveam material pentru un articol de articol, dar altă dată. A se remarca promovarea subversivă. D-ăsta, cum îi zice… Când faci o campanie publicitară şi începi cu câteva zile înainte să-i şicanezi pe oameni cu frânturi de… aaah, nu-i zice teasing, cum mama mamii lui…
‘ai de capul meu, lapsusul naibii.

În sfârşit.
Azi se pare că a fost o  zi nefastă pentru mai multă lume. Deci să se consemneze, da? că astăzi, treizeci a treia două mii opt, Băsescu şi Geoană au făcut accident de maşină, iar ca urmare Înalt Nu-prea-fericitul Daniel s-a ales cu o gleznă ruptă. Eu zic că se leagă toate chestiile astea dar nu ni se zice nouă. E mâna lui Putin, luaţi aminte! Sau, dacă stau să mă gândesc mai bine, e de fapt  mâna lui Bush, care se răzbună că i-au dezrădăcinat rudele de pe Magheru (link către postul viitor). We are being watched!
Oricum, esenţial în aceste vremuri de primejdie este să ne păstrăm, nu-i aşa, calmul, iar dacă se poate şi câte ceva din sănătatea mintală. Sau, dacă nu, avem alternativa de a părăsi Bucureştiul. Sau Babilonul…? It’s getting really confusing.

În sfârşit, în altă dezordine de idei, pentru că nu am considerat că-i o chestie să merite un post separat, deşi, second thoughts, probabil că este, am să zic despre ultima mea jucărie. De câteva zile, mi-a apărut în stânga, acolo la link-uri, o legătură înspre ceva ce se cheamă “nisipuri project“. Făptaşul sunt eu, care a recurs la această metodă pentru a-şi da un impuls în a contura odată poveştile care-i bântuie prin minte. Acolo vor fi de găsit, aşadar, updatate cu o frecvenţă mai mult sau mai puţin crescută, bucăţele de proză ce, împreună, se vor a alcătui, cândva, unul sau mai multe toturi unitare. A story nursery. Deci check it out, would you? şi lăsaţi eventual şi o vorbă, două, as in feedback, să ştiu şi eu cât de aiurea sau nu mi-e scriitura pentru ochi străini. Vă ţuc şi vă mersi.

Bon, astea fiind zise io mă retrag în noaptea asta răcoroasă, înapoi la… whatever.

Oamenii dormeau chirciţi mofturos peste tot în jurul meu. Mi-am cerut iertare pentru ei.

Sau “băăăi, de când n-am mai călcat în Suburbia!”
Adică de ceva mai mult de un an. Not really my kind of place, you know? Give me Clubul Ţăranului any time of the day. Hell, chiar şi Lăptărie. Dar Suburbia… neah.
Şi totuşi, când vrei să-i vezi pe Byron prima dată după prea multă vreme nu-i nici locul ăla atât de rău. Cică se începea la 21. Cum bănuiam, pe la 22,30 s-a dat drumul la cântare.

Au mai constatat şi alţii că românii fumează de…
Problemă acuma - dacă se zice că “bei de stingi”, oare merge să zici că “fumezi de aprinzi”?
În sfârşit, că românii fumează al dracului de mult. Şi de des. Şi în cantităţi industriale, maică! Aţi prins ideea?
Adică în jurul meu erau vreo… 2, 4, 6, 8… hai să zicem 10 oameni. Nu-i greu de imaginat că în permanenţă era cel puţin o ţigară aprinsă undeva la mai puţin de un metru de mine. Dar de obicei erau mai mult de două. Eh, dacă am zis mai demult, nu ştiu dacă aici, că nu-i pot înţelege pe ăia care merg la un concert şi se îmbată pulbere de, probabil, nu mai ţin minte nimic, tot aşa nu pot să-i înţeleg pe ăia care merg la un concert şi dau gata 10 ţigări în 2 ore! I mean… wtf people!
Da’ în sfârşit.
Eu înainte să înceapă: “Ia zi, cu ce încep? Eu zic că A Peaceful Mind.”
:D

Deci cum să spun, cântecul ăla e ceva fantastic, fenomenal, aproape suprem. Da bre, e dragoste de la prima ascultare. E dincolo de orice. And it’s only getting better, de fiecare dată când îl cântă. Ăsta de joi noapte a fost parcă cel mai desăvârşit. Cu tot cu solo de chitară. Mor de nerăbdare şi de curiozitate şi de toate alea să-l aud odată imprimat în studio, sunt convins că o să rupă cam tot.
Apoi ne-am plimbat cu spor prin Forbidden Drama, de la piesa omonimă, trecând prin Fake Life şi ajungând până la On the Road şi Blow Up My Tears. Annoying Detail a fost un deliciu, o coardă din chitara lui Dan nemaisuportând tensiunea a cedat, iar rezultatul a fost admirabil - cu 6fingers preluând la clape solo-ul de flaut al unui Dan preocupat cu chitara sa buclucaşă. De altfel parcă ăsta a fost cel mai plin concert pentru 6fingers, din câte am văzut. L-am auzit cam peste tot, şi a strălucit nu numai în clasicele sale intervenţii de pe Losing Control sau Annoying Detail, ci absolut în tot ce făcea. Solo-ul său din Get Off, cover-ul după Prince cântat la bis, a fost cred cel mai genial solo de clape pe care l-am trăit vreodată.
Un element nou în decor a fost Jacob Glick, anume basistul care a intrat în ecuaţia Byron după ce Szabi s-a retras. Eram curios să văd ce-i poate pielea şi am rămas tare plăcut surprins. Aşadar nu vorbea Dan prostii în interviul ăla de la Radio Lynx când zicea, poate în alte cuvinte, că tipul e un fenomen. Calm, complet în lumea lui, se juca în cel mai dezinvolt mod cu basul şi cu reacţiile noastre, trimiţând din când în când furtuni de note teribil de joase spre deliciul (sau nu) al celor din public. Momentul său de maxim a fost solo-ul din Get Off, când împreună cu Mateşan alcătuia un expeţional duo ritmic. Super, super tare.

Dacă tot n-am avut parte de lansare de videoclip la Blow Up My Tears, Oleg Mutu având, pare-se, niscai probleme cu montajul, apogeul serii aş spune că a fost cântecul nou - Sirens. Hopefully, dacă n-aţi fost de faţă nici n-o să aveţi de unde să-l auziţi :) Îmi place direcţia pe care-o conturează, împreună cu A Peaceful Mind şi Blinded By Sunshine. We’ll only see what the future holds.
Ca de obicei, s-au cântat şi cover-uri, în număr de trei - Paranoid Android, care a sunat rău de tot, adică evil, iar la bis Get Off pe care fiecare şi-a etalat măiestria la instrumentul său şi Lazy, cu care văd că le cam place să închidă concertele. Unele peste altele un concert frumos, iar impresia pe care mi-o lasă cei cinci este din ce în ce mai bună, dacă mai e loc de mai bine. Comunicare excepţională, atât cu publicul cât şi între ei, şi din ce în ce mai multe momente în care pur şi simplu se joacă, dovedind chimia fantastică ce există între ei. Iar the Jacob dude s-a integrat perfect, parcă ar cânta cu formaţia de ani de zile, deşi nici aceasta nu cântă de mai mult de un an şi ceva.

Concluzia, aşadar, este aceeaşi ca data trecută când am scris despre un concert Byron - dacă auziţi că trec pe la voi prin oraş, faceţi tot posibilul să-i vedeţi. Merită.

a joint effort with Against Odds :D

Deci, până la urmă, nu numai noi suntem o ţară de căcăcioşi.
Cică ştire azi. Citez.

Pregătirile pentru summitul NATO de la Bucureşti au intrat în linie dreaptă. Autorităţile române au însă probleme cu… toaletele, anunţă BBC online. Potrivit acestuia, oficialii NATO s-ar fi plâns că în Palatul Parlamentului, unde vor avea loc reuniunile, nu există suficiente grupuri sanitare pentru numărul mare de delegaţi. De aceea, ar fi solicitat guvernului să cumpere o mie de toalete ecologice, câte una pentru fiecare 5 delegaţi.

‘ai nu mă-nnebuniţi! =))
Să-nţeleg că o să ne apucăm de toiletspotting şi în Casa Poporului? Eh, adevărul e că la cât de originală e clădirea aia, nimeni n-o să se supere la văzul câtorva toalete. Eventual ar putea fi montate în spatele draperiilor de la geamurile ce dau în curtea interioară - nu deranjează cine ştie ce vedere la mare, plus că draperiile alea sunt numai bune. La naiba, când ai ieşi din wc te-ai simţi ca pe scena Naţionalului.
Sau de ce să le camufleze, ar putea să le pună la vedere. Să se integreze în peisaj aidoma extinctoarelor. Mergi aşa prin palat şi dai într-o sală uriaşă cu candelabru de 500 de kile de aur + 500 de kile de cristal şi mobilier din lemn din cine ştie ce ţară africană şi uşi din lemn masiv sculptate cu modele complicate şi pardoseală cu mozaic şi un covor persan de 10 metri pătraţi. Iar în colţul uşii vezi aşa, mare şi roşu, un extinctor hai-hui. Ce-ar mai fi şi o toaletă de plastic albastru lângă el?
Sau, de ce nu, ar putea să facă toaleta din marmură. Sau lemn de abanos. Sau la dracu’, din aur. Idei să fie, că bani de la poporul ăsta fraier sunt pentru toate prostiile.
Dar tocmai când să mă bucur şi eu de noile achiziţii pe care ar fi urmat să le facă Parlamentul, citesc în continuare.

Autorităţile române s-au opus deoarece preţul achiziţiei toaletelor ar fi de câteva milioane de euro şi, în plus, ar strica estetica Palatului Parlamentului, precizează BBC. Pe de altă parte, arhitectul Palatului Parlamentului, Anca Petrescu, a declarat pentru ziarul Adevărul, că în clădire sunt suficiente grupuri sanitare.

Hai să vedem. Câteva milioane de euro? Hmmm, păi eu zic aşa - în loc să dea Guvernul bani să se facă catedrala aia mare de mântuială naţională, n-ar fi mai bine totuşi să investească în confortul feţelor ăstea luminate ce urmează să vină la summit? Pe bune acum. Ba să le mai dea şi câte-o Activia pe zi de la fondul de protocol, ce naiba, să ştim o treabă. Adică nu cred că cineva e suficient de nebun cât să vrea să aibă de-a face cu un Putin constipat.