Scobitori de porţelan

Este fantastic de cald noaptea asta.
A dat drumul RADET la căldură, se înţelege. Arde caloriferul ceva de neînchipuit, ar trebui să mă îmbrac în pantaloni scurţi şi maieu ca să pot sta cât de cât omeneşte la birou, şi nu exagerez. Nu suport să stau cu căştile în urechi fiindcă după câteva minute simt că-mi iau foc. Urechile, that is. Ah, chiar, ia să încerc să le dau bureţelul ăla jos.
Hmmm, parcă acum e mai omeneşte. Să vedem pentru cât timp.
Iar cea mai mare problemă este, desigur, faptul că nu mai pot să stau cu picioarele pe calorifer. Păi şi cum Doamne iartă-mă ar trebui să stau la PC?
:-?
Încercăm fel şi fel de poziţii, cu picioarele pe pat e relativ aiurea, mi-aş întinde picioarele sub birou dar mi-e că mă încurc în toate firele care-şi fac veacul pe-acolo, înspre şi dinspre PC. Dar se pare că totuşi nu-i chiar aşa rău. Problema acum e că spătarul scaunului suportă o presiune destul de mare, şi teamă mi-e că o să cedeze în curând, la fel cum a făcut şi frati-su acum ceva vreme. Eh, n-are rost să ne îngrijorăm în avans.
Sau mă rog…
Nu, n-are.

În altă ordine de idei, de câteva zile mă chinui să scriu câteva cronici de albume, evident că nu-mi iese absolut nimic decent, pe nici un plan de altfel - poezie n-am mai scris de câteva luni, proză de câteva săptămâni, şi chiar când printr-un miracol reuşesc să încheg câte ceva ok nu ţine minunea mai mult de jumate oră, ceea ce înseamnă maxim 5, 6 fraze. Pfuai.
Cu toate acestea, mâine am să fac act de prezenţă la întâlnirea de reanimare a Drojdiei, cercul nostru cultural, tentativa noastră atât de ambiţioasă de a ne revolta “împotriva trendurilor generaţiei noastre derutate, împotriva kitschului, împotriva inculturii, împotriva descurajării tinerilor, împotriva bling bling, împotriva scuipării pe jos a cojilor de seminţe, împotriva lui Geanÿ”. Şi poate am să mai fur ceva inspiraţie de pe la alţii.

Cum spuneam, aproape am reuşit să dărâm boxa din dreapta agăţând-o cu piciorul. Yeah, it was bound to happen sooner or later.
Ce mişto e ultimul album Kumm, abia aştept concertul de la Operă. De altfel nici primul nu-i de lepădat, dar mi se pare mai greu de digerat şi parcă n-am răbdare de el zilele astea.
Mi-am refăcut şi stocul de Măgura. Nu că aş fi mare fan, dar mă rog. Oricum, astea sunt zile de dulceaţă de gutui.
Ah, şi mă bate din ce în ce mai tare gândul să inaugurez o categorie de posturi în engleză, nu atât pentru a mă face înţeles de către o categorie mai largă de oameni (cei câteva sute de mii de români care mă citesc zilnic îmi cam ajung pentru moment), cât pentru a-mi perfecţiona, dom-ne, skillul în limba asta ciudată, atât de necunoscută marelui public. Momentan piticii de pe creierul meu încă mai dezbat treaba asta, campania electorală e cât se poate de înverşunată, electoratul e cam indecis, sunt curios cum s-o înclina balanţa până în ziua votului. Chiar aşa, oare atunci când oi scrie în engleză am să-mi condimentez discursul pe ici pe colo cu fragmenţele româneşti? Că văd că invers se cam întâmplă.

Şi cică touch my coloured flesh and change it to black and white.

This entry was posted on Saturday, October 13th, 2007 at 11:32 pm and is filed under Aberatio. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.