Prăfuieli
Trăiesc într-un oraş greu, cenuşiu, bolnav în fază terminală, ale cărui respiraţii s-au preschimbat cu timpul în vârtejuri de praf. Praful a ajuns peste tot, mai cu seamă acolo unde nu este dorit şi unde nu ar avea ce să caute. Dincolo de străzi, alei, uzine, blocuri, praful a ajuns şi în noi, în ochii noştri, în sinusurile noastre, s-a impregnat în hainele pe care le purtăm şi ni s-a cuibărit adânc în subconştient. De acolo mai izbucneşte din când în când sub forma unor tristeţi nenumite şi fără leac, iar uneori suntem bântuiţi de coşmaruri în care nici măcar noi nu suntem mai mult decât o mână de praf. Ne-a invadat locuinţele, gândurile şi felul de a fi. Plantăm copaci pentru a-i face prezenţa mai suportabilă dar până şi frunzele copacilor sunt copleşite de prezenţa lui şi îi cedează în tăcere. Nimic nu este suficient de ferit de praf, el reuşeşte să acopere orice dacă îi laşi la dispoziţie suficient timp, iar dintre toate noi suntem cu adevărat cei mai expuşi acţiunii sale corozive. Nebunii de noi, care nici nu ştim prea bine cât rău ne face. Neoamenii de noi, pe care nici măcar nu ne mai interesează. Am pierdut legătura cu lucrurile cu adevărat importante, iar în locul lor ne-am construit castele de praf in care ne-am inchis şi în care am orbit. Doar când plouă mai simţim din când în când un fior nebănuit care ne aminteşte din ce în ce mai vag de cum era odinioară.
October 30th, 2007 at 7:24 pm
ai dreptate .. post-ul asta mi-a placut mult .. in orasu’ asta totul se ascunde sub praf .. si prafu’ sub covor ..