Scobitori de porţelan

Pe întuneric mă împiedic de papuci. Pe întuneric uşa scârţâie.
Îmi joacă furnici pe ochi. Ca puricii pe ecranul televizorului când se taie cablul. De la vânt. Ploi. Uragane. Secete, viscoluri, inundaţii, potopuri, ierni nucleare, apa Dâmboviţei s-a prefăcut în sânge, bordurile de marmură s-au preschimbat în pâini iar însuşi asfaltul dintre ele nu e nimic mai mult decât
o condamnare, o instanţă, un verdict, zeci, sute, mii de fire de nisip spurcate nu de Mâna Albă ci de stencil-ul negru
votaţi Videanu
votaţi Videanu
votaţi Videanu
votaţi Videanu
votaţi Videanu
votaţi Videanu
ai înţeles ideea, alege-ţi stăpânii, nu te uita, nu gândi, nu căuta să înţelegi, există şi dă-le lor bani, dă-le lor viaţa ta, dă-le lor sensul tău, fă-le copii pe care să poată să-i educe şi să-i formeze ca zeci, sute, mii de fire de nisip spurcate nu de Mâna Albă, ci de un ciocan şi o seceră încrucişate şi cu Ion Ilici Iliescu rânjind cald, patern şi aprobator de pe tabloul cu Ceauşescu nu încerca să înţelegi, fă-le copii pe care să poată să-i crească în aceeaşi frică şi supunere oarbă faţă de un zeu mincinos, orb şi mut pentru care nici un om nu e nimic mai mult decât un alt fir de nisip dintre alte zeci, sute, mii de fire de nisip spurcate nu de rugăciunea de seară ci de crucifixul de 24k de aur şi jeep-ul părintelui spiritual, duhovnic, consilier local, soţ, tată, stâlp al comunităţii, barometru al decenţei şi al moralei
Plâng pentru voi! plâng cu P mare pentru voi pentru că o meritaţi atât de din plin
o merităm atât de din plin
să plouă cu sângele celor 1000 2000 3000 de oameni, unii fără nume, care-au murit ca noi să nu fim, încă, liberi, ci să fim în continuare numai zeci, sute, mii de fire de nisip spurcate nu de unii sau alţii ci, în cele din urmă, chiar de noi
pentru fiecare 10000 de oameni care ascultă manele a murit cineva acum 18 ani
pentru fiecare 10000 de oameni care scuipă pe jos a murit cineva acum 18 ani
pentru fiecare parlamentar care se scobeşte în nas au murit trei oameni acum 18 ani
Avem şi noi Iisuşii noştri.
Ei n-au înviat. Şi n-o vor face.

- Ce faci de 1 mai?
- /:)

Şi iată că a venit deja, mama lui, ceea ce înseamnă că au mai rămas mai puţin de două luni până nu dau bacul. Yey.
În altă ordine de idei, ar cam trebui să scriu mai des, deci m-auzi, scrie MAI DES, sau mai mult, sau înţelegi tu. Pentru că dacă scriu mult, nu neapărat şi bine, îmi dau mie senzaţia că nu pierd vremea în cel mai groaznic mod cu putinţă, ceea ce, de fapt, fac. Dar în fine.
Am ajuns într-o fundătură cu blogul ăsta, în caz că n-a observat nimeni mă dau eu în vileag. Cam de vreo lună îşi tot pierde din consistenţă, dar de pe la ultimele posturi a început s-o ia la vale serios. Poate-l redresăm. Poate nu. Poate trebuie numai să se ducă perioada asta relativ idioată prin care trec. Sau poate-s numai eu ciudat şi-mi imaginez chestii, iar calitatea posturilor e cum n-a mai fost, iar numărul de cititori a luat-o prin acoperiş.

Dar stai bă.
Ai febră?
I mean, tocmai de chestia asta am jurat eu, în tăcere, la început de tot, că n-are să-mi pese. “Calitatea posturilor”, auzi,  wtf, am înnebunit? Te pomeneşti că mă transform încet dar ireversibil într-un blogger d-ăla top-class, A-rated, cream of the crop, care-şi măsoară calitatea vieţii după numărul de unici pe secundă. Sau stai, că zic tâmpenii, la ăia-i vorba despre “cantitatea posturilor”, să am pardon.
Oricum ar fi, dacă mă vedeţi vreodată că-mi pun Adsense împuşcaţi-mă. Adică ffs, it’s just… no.
Aşa, what else?

Aaa, e Anathema luna asta! :D *happy dance*
Iar în cele din urmă cred că-mi bag picioarele în Metallica şi-mi păstrez bruma de cash fie pentru investiţii pe termen mai lung (I so need new speakers - mă gândeam la ceva 2.1, sugestii, ponturi?) fie pentru cine ştie ce alte concerte trăsnet or mai avea loc prin toamnă. Sau de ce nu, pentru o fugă prin Europa vara asta, după examene and stuff - căci eu nu plec precum o face Jeg, deşi pentru faza asta I hold him in my greatest respect.
Dar până atunci stăm şi ne reamintim ce mişto e Alternative 4, ne gândim că parcă Judgement e încă şi mai tare, ronţăim cereale dubioase, ne enervăm pe infraroşul de la telefon că merge când are el chef, care nu se sincronizează mereu cu când am eu nevoie, scriem, citim, râdem, glumim dar niciodată, sub nici un chip nu părăsim incinta.

Şi aşa, as a side note, Cristos s-a înălţat! :D

De-o grămadă a naibii de mare de vreme n-am mai dat pe-aici. De ce să dau, ca să zic ce? Chef de scris articole să fiu al naibii dacă am avut, adică mă rog, de articole poate-aş fi avut chef, dar stare, asta-mi lipsea, n-aveam stare. În fine. Aşadar de ce să trec, ca să zic că mănânc ciocolată sau că beau apă minerală sau că mă rog, aţi prins ideea? Well that’s usual.
Ce se mai întâmplă nou? I frakked up. Nu atât de grav, dar destul de annoying. Nothing went worse, but it could have gone a tad better than it had. Iar acum fireşte că mă oftic, oftica e tot cu ce rămân mai mereu apparently.
Şi închei ideea asta, căci e intruzivă, nu-mi place încotro se îndreaptă şi, la urma urmei, n-are ce căuta aici.

Aşa, acuma mild spoilers ahead, so be warned!

Băi, sezonul nou de Galactica devine din ce în ce mai mişto. După ce episodul trecut îmi lăsase aşa un gust amărui, împreună cu senzaţia că lucrurile o iau pe arătură la greu şi că totul are să se piardă într-o ciorbă confuză şi cam reîncălzită, iată că Escape Velocity de săptămâna asta ridică puţin ştacheta şi propune nişte idei tare mişto pentru viitor. Mi se pare din ce în ce mai interesantă evoluţia lui Tyrol, mai ales în perioada asta de rahat prin care trece acum, şi cel puţin la fel de interesant începe să mi se pară personajul Tory. I mean… she is such a bitch. And Tigh is just so messed up. Sunt tare curios cum se vor desfăşura lucrurile pe Demetrius, probabil că în episodul următor se vor mai clarifica unele aspecte. De fapt sper, pentru binele lor. Iar în ceea ce-l priveşte pe Gaius, de bine ce în Six of One ziceam că începe să mi se pară tare, tare dubioasă toată faza cu Messiah Baltar iată că tipul are mult, mult sânge în el (desigur, împins de la spate de Sixa din capul lui) şi reuşeşte să provoace massive, and I mean massive stir. Juicy.
Plus de asta, pe măsură ce boala îi avansează Laura devine din ce în ce mai mişto. Adică redevine încet, încet Laura aia care-a avut tupeul să-l înfrunte pe Adama şi să facă lucrurile her way. Într-adevăr, după toate aparenţele, cum zicea şi ea, “when people are getting closer to their death, they just don’t care as much about rules and laws and conventional morality.” Punct ochit.
Pe de altă parte, cel puţin ciudată mi se pare relaţia lui Tigh cu Caprica Six. Atât de ciudată că n-am să comentez mai mult.

Eh, aşteptăm  The Road Less Traveled săptămâna care vine.

Şi uite cum păstrez eu locul ăsta în viaţă. Tot nezicând mare brânză.
Ba da, uite acum am brânză de zis. Că veni vorba. Mi-am amintit şi eu ;))
Hristos a înviat!