Scobitori de porţelan

Well, dacă nu luăm în considerare cerealele de mai devreme (pe care apropo, ăştia care tocmai aţi absolvit liceul, sper că le-aţi păpat cu poftă şi că v-au plăcut), observăm un fapt îngrijorător, şi anume că nu s-a mai scris un text sănătos pe blogul ista de vreo lună de zile aşa. Situaţie, ‘zdaiseama, de-a dreptul impardonabilă ce se cere remediată urgent.
Aşa că iată-mă remediind-o.

Ar fi fost frumos să zic că ce ocupat am fost eu în luna asta de dzile, că ce am muncit, că ce treaz am stat eu nopţile să termin cine ştie ce proiect mişto pe care să vi-l prezint acuma în premieră intergalactică, etceterá. Ei bine, nu. Pare rău, poate al’dat. Fiindcă mare parte din luna asta care a trecut a fost prilej de sesiune, iar sesiunea este, fireşte, prilej de vegetat ca popândăul înconjurat de cărţi care strigă la tine că să le mai deschizi odată, fi-r-ar ea de viaţă, dar tu descoperi în continuu alte şi alte activităţi mult mai engaging. D’apăi nu-i normal?
No, acuma un examen mai am şi eu şi le gat, de tot sper, fără surprize, până o fi să înceapă iară anu universitar. Până atunci vară de bonton şi de muzici, de ceai şi de scris, de Opeth şi de NIN.

Iar până atunci…
…pfoaaa, ce repede-a trecut :) Şi râd io, râd, da’ râsul nu-i al meu.
E al unuia mai… în vârstă decât mi-aş dori.
Nu se aştepta nimeni să scot chestii citibile tocmai acum, nu? Şi chestia asta, tre’ exersată, tre’ menţinută, acuma angrenaju’ scârţâie şi abia abia ce mai funcţionează un strop, aşa, chinuit.
Eh, or mai fi ocazii. Mai des, să nu se rablagească mecanismul de tot. Era să mi se rupă cheia-n yală când am descuiat wp-adminu’, zău.

Pupicei răcoroşi.

Pentru toţi cei care au un Bac de dat în curând :D În special dacă e asezonat cu mate M1.
Poftă bună.

Vai, aşa-mi place uneori stilul românesc de a pune pumnu-n gura altora.
La ce mă refer:

Aseară a fost finala Eurovision. Eveniment na, de oarecare importanţă pentru unii, total neinteresant pentru alţii şi de o însemnătate şi o relevanţă extraordinare, un veritabil centru gravitaţional pentru câţiva ultranaţionalişti schizofrenici care îşi închipuie că tot show-ul ăla o fi cine ştie ce mare brânză. La urma urmei surely, se învârt o grămadă de bani pe-acolo, se perindă o grămadă de interese şi sunt puse în joc poate un pic prea multe orgolii. Că nu e ceva totalmente de trecut cu vederea complet de acord, dar de la asta până la a crede că Eurovisionul e ceva suprem şi că ar oferi cine ştie ce ierarhizare valabilă e un pas măricel în direcţia tâmpeniei. Tot aşa, mi se par teribil de amuzanţi cei care critică Eurovisionul pentru că, vezi Doamne, nu promovează muzica “adevărată”. Păi cum să spun, oricine are pretenţia ca la Eurovision să audă altceva decât pop răsuflat e fie un idealist incurabil, fie un idiot sadea. E ca şi cum ai critica un patinoar fiindcă nu se joacă fotbal pe el. Sigur, mai sunt câţiva care sar calul oferind muzici mai “simţite” (vezi Christine Guldbrandsen sau Elitsa & Stoyan), dar astea sunt excepţii nefericite, neavând nici o şansă la primul loc (de altfel, mă şi mir cum a câştigat Alex din Norvegia anul ăsta, băiatul mi se pare cel mai valabil dintre toţi care au câştigat Eurovisionul în ultimii… ăăă… dooj de ani, gen?). Cât despre prestaţia României la “concursul” ăsta, încă mi se pare miraculos cum au ajuns Sistem cu Luminiţa Anghel să cânte la Kiev. Nu că au luat locul 3, ci că au reuşit să câştige preselecţia de aici. Pentru că noi avem un talent nemaipomenit de a trimite în competiţie parodii mizerabile din eşecurile cărora, aparent, nu am învăţat nimic. Iar judecând după prestaţiile post-Trăistariu, nici din succese n-am învăţat mare lucru.

But I digress.
Ideea era că am citit deunăzi un articol foarte ok al lui Alex Mihăileanu în care analiza un pic Eurovisionul de anul ăsta, şi prestaţia Elenei în particular. Şi deşi nu sunt cu totul de acord când zice că piesa e proastă (nu se înscrie, totuşi, în seria “parodiilor mizerabile” de care ziceam mai sus, categoria aia e rezervată pentru alde Monica Anghel & Marcel Pavel sau Nico & Vlad Miriţă), îl cred când zice că show-ul a fost slab (chiar dacă n-am văzut încă înregistrarea de la finală, şi nici nu prea am curiozitatea). Pentru că asta e o boală de-a noastră veche de când lumea - nu ştim să facem spectacol. Şi când îl facem, iese prost şi kitsch. Sistem & Luminiţa sunt doar excepţia aia proverbială.
Deliciul major sunt însă comentariile. Îmi permit să spicuiesc.

“Domnule ziarist daca te pricepi de ce nu te-ai facut cantaret, regizor si dansator !”

“In calitate de ce isi da cu parerea acest “maestru” “Mihailean” despre o melodie si despre ce insemnatate are ea? Cum poti sa lovesti in asemenea hal in melodia care a reprezentat ROMANIA, propria ta tara, la Eurovision (…)? “Profesionistule”, esti varza!!! Stai acasa si frustreaza-te in continuare!!! Si lasa-ne pe noi sa ne vedem de viata si sa ne mandrim cu tara asta in care traim!!! Nu sunt manelist, nu sunt cocalar, sunt o persoana care a facut niste studii (2 facultati) si care isi iubeste tara si care apreciaza oamenii care vor intr-adevar sa faca ceva pentru ea si nu sa o sape.”

Aş categorisi luările astea de poziţie drept incidente izolate dacă n-aş şti că reprezintă de fapt un ăăă… curent foarte mare de opinie, să zic aşa. O atitudine generalizată la nivelul poporului ăsta. N-aţi păţit niciodată? Să vă exprimaţi o părere, ca apoi ţâşpe indivizi să sară de cur în sus că cine eşti tu dom’ne, să-ţi dai cu părerea? În calitate de ce îndrăzneşti să spui ceva? Cine ţi-a dat voie să vorbeşti? Te confirmă ceva drept o mare autoritate? Nu? Atunci să taci din gură, că nu te pricepi! Oarecum ironic când vine de la oameni care, probabil, n-au nici o jenă în a comenta despre fotbal sau politică.
Pentru că atâta timp cât n-ai măcar o foaie de hârtie care să-ţi confere un oarecare “statut”, perceput mai înalt decât cel al majorităţii, al gloatei, tu (ca un oarecare, la urma urmei), n-ai nici un drept să emiţi opinii. Dacă, în schimb, ai hârtia aia sau whatever care să te ridice în ochii celorlalţi, totul se inversează - deodată cuvântul tău are greutate, e important, e luat în seamă şi adoptat ca literă de lege. Dacă cutărescu a zis o chestie, iar cutărescu e “mai calificat”, atunci automat cutărescu are perfectă dreptate iar cine crede altceva e un ignorant.
Vai, vai, cât poate să mă dezguste genul ăsta de atitudine. Dacă o mai cuplăm şi cu un patriotism prost înţeles, atât de răspândit pe-aici pe la noi, obţinem cea mai mişto mostră de caracter neaoş. Obţinem aberaţii de genul celei de mai sus. Poţi să faci şi treizeci de facultăţi, băi, le-ai făcut degeaba dacă n-ai priceput nişte chestii elementare. Sau mă rog, elementare poate pentru câţiva ciudaţi care cred într-o cultură a dialogului, a dezbaterii, a gândirii neîncorsetate de norme idioate, a “think for yourself, question authority”.

Vise băi, vise.
Am tăcut.

LE: Parcurgând majoritatea entry-urilor din semifinala naţională, pot spune fără ezitare că în locul Elenei aş fi trimis-o la Moscova pe Tina - ar fi putut să iasă un show tare mişto din piesa aia. Also, am dat şi peste Popas Band - concept tare fain, costume mişto de tot, nu m-ar fi deranjat chitara electrică ceva mai în faţă. Ăştia-s mai mult de corason, nu de Eurovision, dar poate ar fi mers.

Să mai îndrăznească cineva să zică despre câini că vai, ce animale inteligente sunt. Sau poate că or fi, da’ prin contaminare de la oameni, şi maidanezii cum nu prea mai au parte trec printr-un proces de tâmpire. Pentru mine, inteligenţă înseamnă de exemplu că atunci când e noapte îţi dai seama că e noapte şi acţionezi în consecinţă. Gen… dormi. Sau orice alte activităţi nocturne ai mai avea. Dar al naibii să fiu dacă pricep inteligenţa din spatele lătratului în continuu vreme de 3 ore. Şi în creierii nopţii, cam ca acum. Irelevant la ce latră, deşi e şi asta o întrebare pe care mi-o pun de multe ori. A mai remarcat cineva cum obişnuiesc cei mai mulţi maidanezi să latre când treci pe lângă ei? Ei nu latră la tine propriu-zis, sau cel puţin nu se uită la tine atunci când o fac. Latră dar se uită în părţi, ba chiar parcă evită expres să se uite la tine. Şi zău de nu-ţi lasă senzaţia că ei de fapt latră aşa, în general, că aşa s-au trezit ei cu chef.
Zău, la ce dracu latră câinii ăştia?
Şi măcar de-ar fi ceva concret ce îi deranjează, să ia frate nişte măsuri! Dacă tot sunt inteligenţi. Dar nu, ei preferă să stea şi să se uite. Şi să latre. În continuu.

Eram într-o cafenea ieri cu mai multă lume şi, aruncând sporadic câte un ochi şi la televizor, am prins o ştire pe la Observator, parcă, cum că nu ştiu ce individ a otrăvit o grămadă de câini din nu ştiu ce cartier cărora le dădea lumea de mâncare şi bla bla bla.
Băi, mare om. Respecte şi recunoştinţă.